RO 
Unul dintre cele mai critice efecte ale ciclului termic asupra Scaun de evacuare a compresorului este oboseala termică, care apare atunci când componenta experimentează expansiunea și contracția repetată datorită schimbărilor rapide de temperatură în timpul pornirii și opririi. De fiecare dată când compresorul trece de la temperatura ambiantă la nivelurile de căldură operaționale și înapoi, materialul suferă o încordare mecanică. Acest lucru este deosebit de sever atunci când ratele de încălzire sau de răcire sunt mari, deoarece structura metalică nu are timp pentru a se stabiliza. De -a lungul timpului, ciclurile repetate provoacă formarea de microcracks, inițialând adesea la concentratoare de tensiune internă, cum ar fi incluziuni, limite de cereale, colțuri ascuțite sau imperfecțiuni de suprafață. Pe măsură ce oboseala termică progresează, aceste microcracks se propagă mai adânc cu fiecare ciclu și se pot conecta pentru a forma o fractură mai mare, ceea ce duce la o defecțiune structurală gravă. Pericolul nu este întotdeauna imediat, ci se acumulează treptat, ceea ce face ca inspecția și modelarea regulată a oboselii să fie esențiale în medii cu ciclu mare. Utilizarea aliajelor cu rezistență la oboseală termică ridicată, cum ar fi materiale pe bază de nichel sau pe bază de cobalt, este adesea necesară pentru a prelungi durata de viață a scaunelor de evacuare a compresorului expuse la ciclismul termic agresiv.
Gradienții termici cauzați de schimbările rapide de temperatură nu afectează întotdeauna întreaga suprafață a scaunului de evacuare a compresorului. Diferite secțiuni se pot extinde sau se pot contracta la rate diferite, mai ales dacă proiectul nu are simetrie geometrică sau uniformitate a materialului. Acest lucru duce la stresuri interne inegale care duc la denaturare sau deformare. Chiar și distorsiunile minime pot afecta modul în care robinetul de evacuare se etanșează pe scaun, ceea ce poate duce la scurgeri, pierderea presiunii sau fluturarea valvei. De asemenea, scaunul își poate pierde concentricitatea cu ghidul valvei, compromitând caracteristicile fluxului și creând turbulențe localizate. În timp, acumularea de distorsiuni termice poate provoca o deformare permanentă care face ca scaunul să fie inutilizabil. Pentru a atenua astfel de riscuri, producătorii pot încorpora caracteristici precum sloturi de expansiune sau margini teșite în proiectare și pot folosi procese de tratare a căldurii de la stres, după prelucrare, pentru a stabiliza materialul.
Multe scaune de evacuare a compresorului sunt întărite la suprafață pentru a rezista uzurii mecanice de la impactul valvei și abraziunea gazelor. Tehnici precum nitrarea, carburizarea sau aplicarea aliajelor hardfacing precum stellite sunt utilizate în mod obișnuit pentru a crea un strat exterior durabil. Cu toate acestea, cu expunerea repetată la temperaturi ridicate, mai ales atunci când aceste temperaturi depășesc intervalul de stabilitate al tratamentului de suprafață, stratul întărit poate începe să se degradeze. În unele cazuri, duritatea scade din cauza transformării fazelor sau a efectelor de temperare, în timp ce în altele, aderența acoperirii la metalul de bază slăbește, ceea ce duce la delaminare. Odată ce stratul de suprafață se deteriorează, substratul mai moale devine expus și vulnerabil la eroziune, gâdilare și deformare a impactului. Acest lucru subminează suprafața de etanșare funcțională și crește probabilitatea scurgerii de gaz sau a unei defecțiuni complete ale valvei. Producătorii specifică adesea limite termice superioare atât pentru substrat, cât și pentru materialele de acoperire pentru a asigura compatibilitatea termică.
Ciclismul termic accelerează oxidarea, în special în mediile în care sunt prezente oxigenul, vaporii de apă sau gazele corozive. În timpul fiecărui ciclu de încălzire, suprafața scaunului de evacuare a compresorului reacționează cu oxigenul, formând straturi de oxid, cum ar fi oxidul de fier, oxidul de crom sau oxidul de nichel, în funcție de compoziția materialului. În timp ce unele filme de oxid sunt protectoare și auto-limitante, fluctuațiile rapide ale temperaturii fac ca aceste straturi să se extindă și să se contracte în mod repetat, ceea ce duce la fisurare sau spalare. Aceasta expune materialul de bază la oxidare proaspătă, ceea ce duce la degradarea continuă a suprafeței. Oxizii de fulgere pot interfera, de asemenea, cu funcționarea supapei, provocând scurgeri de scaun sau abraziune internă a componentelor adiacente. În cazuri extreme, acest ciclu poate duce la coroziunea, subțierea localizată a metalului sau la Embrittlement din cauza oxidării intergranulare. Pentru combaterea deteriorării oxidării, aliajele cu crom ridicat sau cu aluminiu ridicat sunt adesea utilizate datorită capacității lor de a forma solzi stabile și aderente de oxid.
